Sportul ne face mai fericiti!

Sportul a fost declarat a fi un remediu pentru aproape totul în viață, de la depresie, la pierderi de memorie, boala Alzheimer, Parkinson și altele.

Cei mai mulți dintre noi suntem conștienți de ceea ce se întâmplă cu corpul atunci când facem exerciții fizice. Ni se dezvoltă masa musculară și stamina. Simțim cum activitățile de zi cu zi (de exemplu urcatul scărilor) devin mai ușoare dacă le exercităm regulat. Deși, când vine vorba de creier și de starea de spirit, conexiunea nu este atât de clară.

Ce se întâmplă de fapt: dacă începem practicarea sportului, creierul recunoaște acest lucru ca pe un moment de stres. Pe măsură ce tensiunea inimii crește, creierul crede că suntem fie în lupta cu inamicul sau că fugim de el. Pentru a se proteja creierul de stres, acesta eliberează o proteina numita BDNF (Brain-Derivate Neurotrofic Factor). Acest BDNF conține un element de protecție și este un element reparatoriu pentru neuronii de memorie, acționând ca un comutator de resetare. De aceea ne simțim de multe ori în largul nostru, lucrurile sunt clare după exercițiul fizic și în cele din urmă suntem fericiți.

În același timp, o altă substanță chimică folosită împotriva luptei cu stresul este eliberată în creierul nostru numită endorfină.

Aceste endorfine au tendința de a reduce la minimum disconfortul produs de exercițiul fizic, blochează sentimentul de durere și chiar sunt asociate cu un sentiment de euforie.

În general, o mulțime de lucruri se întâmplă în interiorul creierului nostru și este, deseori mult mai activ decât atunci când stăm jos sau ne concentrăm mental.

De ce lucruri trebuie sa tii cont daca vrei sa incepi sa faci sport?

Daca toate aceste avantaje ale sportului te-au motivat suficient incat sa te apuci sa il practici, este important sa stii ca exista un lucru esential de care sa tii cont: vestimentatia. Desi aceasta este trecuta uneori cu vederea, ea are un rol foarte important. Hainele in care faci sport trebuie sa fie suficient de comode incat sa te poti misca cu usurinta, sa aiba un material placut la atingere si care sa lase pielea sa respire. Desigur, pe langa toate aceste aspecte, este important ca hainele pe care le vom cumpara sa aiba si un design placut.

Atunci cand te orientezi catre o pereche de colanti fitness, cel mai indicat ar fi ca aceasta sa fie din bumbac. Acesta este un material care indeplineste toate cerintele mentionate mai sus: este moale, placut la atingere. De asemenea, permite o buna aerisire a pielii si, pe langa toate acestea, este un material 100% natural, ceea ce inseamna ca nu iti va provoca anumite reactii pe piele.

Un alt aspect de care sa tii cont in alegerea colantilor pentru fitness este sa fie suficient de elastici. Astfel, se vor mula perfect pe corpul tau si nu te vor incomoda atunci cand iti vei face exercitiile. Dupa cum spuneam, libertatea de miscare este foarte importanta in orice activitate sportiva. In concluzie, sportul aduce foarte multe beneficii in viata oricarei persoane, asadar este o idee foarte buna sa incepi sa il practici daca nu ai facut-o deja. Pentru a putea practica un sport in cele mai bune conditii, trebuie sa tii cont de hainele pe care alegi sa le porti, de aceea trebuie sa achizitionezi doar colanti fitness de calitate.